Ce desene animate pentru copii sunt potrivite pentru dezvoltarea lor?
Desenele animate pentru copii sunt o parte deosebită a copilăriei și, cu siguranță, un mod de divertisment popular pentru cei mici. Fiecare generație de români are desenele animate preferate!
Însă, te-ai întrebat vreodată cât de mult influențează aceste desene dezvoltarea copiilor? Novakid, școala de limba engleză pentru copii, îți răspunde la cele mai frecvente întrebări legate de impactul lor și cum să alegi cele mai potrivite desene animate educative pentru copii.
Ce impact au desenele animate asupra copiilor?
Prin intermediul desenelor animate educative, copiii pot învăța despre lumea din jurul lor, propriile emoții, problemele și obstacolele cu care se pot intersecta în diverse situații, despre fantastic, despre real, despre prietenie și responsabilitate.
Desenele animate faine pot fi utilizate astfel în diferite contexte, acasă sau la școală, și pot facilita accesul adulților către o serie de discuții despre tematici mai ample. Adulții din viața copiilor trebuie să acorde atenție animațiilor la care au acces cei mici și să discute împreună cu aceștia despre ce urmăresc în cadrul lor.
De la ce vârstă ar trebui să lași copiii să se uite la desene animate?
Specialiștii sugerează ca cei mici să nu fie expuși la ecrane înainte de vârsta de 18 luni, cu excepția videocall-urilor cu familia. După această vârstă, timpul petrecut în fața ecranului trebuie să fie limitat și supravegheat pentru a asigura un conținut educativ și benefic.
Pentru copiii mai mici de 18 luni, este de preferat ca interacțiunea cu mediul înconjurător să fie directă și să implice toate simțurile. După această vârstă, desenele animate educative pentru copii pot fi introduse treptat, dar timpul de expunere trebuie să fie foarte redus și întotdeauna să fie însoțit de un adult care să poată explica și contextualiza informațiile.
Pentru copiii cu vârsta între 2 și 5 ani, se recomandă maximum o oră pe zi de conținut de calitate, vizionat împreună cu părinții pentru a discuta și a înțelege mai bine mesajele transmise. Copiii mai mari pot avea un timp de ecran ajustat, dar să fie bine monitorizat și supravegheat.
Pentru copiii mai mari de 5 ani, se recomandă ca timpul total petrecut în fața ecranului să nu depășească două ore pe zi. Este important să te asiguri că timpul petrecut vizionând desene animate educative este echilibrat cu alte activități importante pentru dezvoltarea lor, cum ar fi cititul, joaca în aer liber și interacțiunile sociale.
Dacă ai început alături de cel mic învățarea limbii engleze pentru copii, acest video te va ajuta să alegi desenele în engleză potrivite pentru un timp petrecut împreună distractiv, dar și educativ:
Desene animate educative pe categorii de vârstă
Alegerea desenelor potrivite vârstei copilului maximizează beneficiile acestora. Iată câteva recomandări de desene animate educative pentru copii pentru diferite grupe de vârstă:
Desene animate educative pentru copii de 2-3 ani:
- Pocoyo – Învață culori, forme și numere prin joacă.
- Babyriki – Îi ajută pe copii să învețe concepte de bază și să facă sport.
Desene animate educative pentru copii de 4-6 ani:
- Clubul lui Mickey Mouse – Învățare prin aventuri și jocuri.
- Sofia Întâi – Lecții despre responsabilitate și principii.
Desene animate educative pentru copii de 6 ani – 8 ani:
- Adibou – Aventuri în corpul uman – Educație despre anatomie și sănătate.
- Super Why! – Răspunde întrebărilor pline de curiozitate ale copiilor despre lume.
- Retman și Retmagia – Desene animate terapeutice pentru sănătatea mintală.
Desene animate educative pentru copii de 8-10 ani:
- Zootropolis – Învață despre diversitate și acceptarea diferențelor.
- Inside Out – Educație emoțională și gestionarea emoțiilor.
- Ratatouille – Lecții despre pasiune și muncă pentru atingerea obiectivelor.
- Up – Lecții despre curaj, pierdere și a doua șansă.
- Frozen – Importanța relațiilor de familie și iubirea adevărată.
Desene animate educative pentru copii de 10 ani și mai mari:
- Brainchild – Abordează subiecte științifice și de actualitate.
- Soul – Lecții despre scopul în viață și aprecierea etapelor vieții.
- Encanto – Lecții despre multiculturalitate și puterea familiei.
Poate vizionarea desenelor animate să împiedice copilul să mai citească?
O preocupare frecventă a părinților este dacă desenele animate pot înlocui cititul, dar nu trebuie să fie așa. Desenele animate educative și cititul se pot complementa. De exemplu, poți alege filme educative pentru copii dublate în română bazate pe povești clasice, cum ar fi desene animate de Hans Christian Andersen, și să citești copilului cartea înainte de vizionare. Astfel, copilul poate compara povestea scrisă cu cea animată, ceea ce poate stimula interesul pentru citit.
Mai mult de atât, desenele animate educative pot fi folosite pentru a îmbunătăți abilitățile de citire ale celui mic. De exemplu, poți alege desene în engleză care includ subtitrări în limba română sau în engleză pe care copilul le poate parcurge în timp ce le vizionează.
Desenele educative în limba română pot fi un instrument util părinților dacă sunt alese și folosite corespunzător. Asigură-te că alegi ce e mai bine pentru micuțul tău! La Novakid, desenele sunt des folosite în cadrul lecțiilor de engleză pentru copii începători pentru că scopul acestora este să atingă un echilibru ideal între distracție și educație.
Află mai multe despre programa Novakid de la Adrienne Landry, profesor și metodolog, și rezervă o lecție demo gratuită: