Certificările de limba engleză ajută copiii în parcursul lor de învățare. Cum? Reprezentând un obiectiv concret care îi stimulează să studieze pentru a atinge un rezultat.
În România, examenele Cambridge sunt populare pentru că reprezintă oportunitatea excelentă pentru copii și adolescenți să-și demonstreze abilitățile în engleză și să-și îmbunătățească încrederea în utilizarea limbii.
Susținerea unui examen, cu sprijinul părinților și profesorilor, îi ajută pe cei mici să dezvolte strategii de gestionarea emoțiilor în timpul testelor pentru copii. Această experiență le crește stima de sine, demonstrând, de asemenea, competențele lor lingvistice.
Există diferite certificări în engleză pentru cei mici, dar în acest articol vei afla mai multe despre examenele Cambridge și care sunt nivelele de engleză corespunzătoare Cambridge.
Examenele Cambridge pentru copiii care vor să știe limba engleză
Fiecare nivel Cambridge pentru copii corespunde unui nivel Common European Framework of Reference for Languages (CEFR), Scala Comună Europeană de Referință în română, care indică diferitele niveluri de competență în limbi, de la A1 la C2. Cu examenele Cambridge, obții certificări recunoscute internațional și acceptate de toate universitățile, astfel testul pentru copii este foarte util.
Cel mic poate fi pregătit pentru examenele Cambridge la școală sau în privat.
De exemplu, la Novakid, folosim CEFR pentru a structura programa cursurilor și, astfel, ne asigurăm că toți copiii sunt plasați la nivelul cel mai potrivit pentru ei.
Title infographic: Iată ce cuprind cursurile Novakid în funcție de nivelul și vârsta copilului
Toate examenele Cambridge sunt împărțite în trei părți: Listening, Reading and Writing și Speaking. Fiecare parte cuprinde diferite exerciții, iar copiii trebuie să le rezolve.
Examenele pot fi susținute în sală sau online și costă între 300 și 1000 de lei. Probele durează de la 45 de minute – pentru nivelele de examen Cambridge pentru copii de vârstă școlară – la peste 4 ore pentru nivelele de examen Cambridge pentru adolescenți.
Examene Cambridge pentru copiii din ciclul școlar primar
Ei bine, copilul tău poate susține primul examen Cambridge din viața lui încă din clasa I. Și nu te îngrijora, examenele Cambridge pentru copiii de vârstă școlară primară sunt concepute pentru a le face cunoștință acestora cu limba engleză într-un mod jucăuș și stimulant.
Nivelele de examen Cambridge pentru această grupă de vârstă variază de la Pre A1 la A2. Certificările pentru Young Learners sunt: Cambridge Starters, Movers și Flyers.
Particularitatea examenelor Cambridge pentru Young Learners este că aici nu ești admis sau respins; fiecare copil primește un certificat (Statement of Results) care arată punctajul obținut pentru fiecare secțiune a testului, exprimat în „scuturi” de la 1 la 5.
Acest lucru ajută la înțelegerea aspectelor pe care cel mic trebuie să se concentreze în studiul limbii engleze pe viitor.
Cambridge Starters – Nivelul Pre A1
Durata: 45 minute
Acesta este primul examen Cambridge din seria „Young Learners”, conceput pentru copiii din clasele primare care fac primii pași în engleză. Conține 45 de întrebări împărțite între Listening, Reading and Writing și între 3 – 5 minute pentru Speaking.
În secțiunea de ascultare, copiilor li se prezintă dialoguri scurte și povești simple, la care pot alege varianta corectă de răspuns din testul tip grilă. În secțiunea de citire, copiii trebuie să citească cuvinte și fraze simple și să identifice imaginile corespunzătoare. Cât privește secțiunea de scriere, copiilor li se cere să răspundă cu „Da” sau „Nu” sau să copieze unele cuvinte. Pentru vorbire, examinatorul îi cere copilului să indice unele obiecte dintr-o imagine mare sau numește el trei obiecte și îi cere copilului să le arate.
Cambridge Movers – nivelul A1
Durata: ~70 minute
Examenul Movers evaluează aceleași patru competențe lingvistice ca examenul Starters: ascultare, citire, scriere și vorbire. Activitățile și competențele cerute sunt mai complexe, deoarece se adresează celorr care au trecut deja de engleza pentru copii începători. Aceștia pot deja folosi modele de examen Cambridge în pregătirea lor.
În cursul examenului Movers, copiii trebuie să înțeleagă instrucțiuni simple, să participe la conversații simple, să completeze informații, să ia notițe scurte despre date, locuri și timpuri. Testul conține 60 de întrebări împărțite între Listening, Reading and Writing și 5 minute pentru Speaking.
Cambridge Flyers – nivelul A2
Durata: ~80 minute
Examenul Flyers este destinat copiilor care au studiat engleza deja de câțiva ani și au o înțelegere bună a limbii. Acest examen este cel mai avansat dintre cele trei examene Cambridge pentru copiii de școală primară.
În timpul examenului Flyers, copiii trebuie să poată citi și înțelege texte scurte și simple, să completeze spații libere cu cuvinte, să scrie scrisori sau mesaje scurte, să răspundă la întrebări cu răspunsuri scurte și să participe la conversații. Examenul conține 70 de întrebări împărțite între Listening, Reading and Writing și 7-9 minute pentru Speaking.
Examene Cambridge pentru copiii din ciclul școlar gimnazial – „for Schools”
Pentru copiii de la școlile gimnaziale și licee, există trei certificări Cambridge specifice: Key (KET) for Schools, Preliminary (PET) for Schools și First (FCE) for Schools.
Examenele „for Schools” sunt diferite de versiunile „standard” ale acelorași examene Cambridge deoarece prezintă subiecte concepute pentru tineri.
La fel ca și pentru examenele Cambridge pentru Young Learners, și în acest caz toți candidații primesc un Statement of Results care indică scorul obținut pentru diferite abilități (Listening, Reading and Writing și Speaking). Certificarea, totuși, se obține doar dacă se trece examenul.
Și în acest caz, cei mici pot studia folosind modele de teste Cambridge.
Cambridge Key (KET) for Schools – nivelul A2
Durata: 1h30
Certificarea Cambridge Key corespunde unui nivel A2 și este recomandată pentru copiii de gimnaziu. La acest nivel de examen Cambridge, elevul știe și folosește propoziții și expresii simple, înțelege engleza scrisă de bază, se prezintă și pune întrebări simple interlocutorului, interacționează cu vorbitorii de engleză la un nivel de bază.
În timpul examenului, partea de Speaking are loc în perechi: doi studenți și doi examinatori, pentru a fi mai asemănătoare cu o conversație reală.
Preliminary (PET) for Schools – nivelul B1
Acest nivel de examen Cambridge este potrivit pentru cei care au deja o cunoaștere de bază a limbii engleze și are scopul de a-i ajuta pe elevi să progreseze cu o mai mare încredere în utilizarea zilnică a acesteia.
Pentru a obține certificarea Cambridge PET, copiii trebuie să știe să utilizeze corect vocabularul și structurile gramaticale, să urmărească discuții pe teme din viața de zi cu zi și să participe la conversații cu subiecte simple. Partea de Speaking are loc, și în acest caz, în perechi, fiind mai asemănătoare cu o conversație de grup.
First (FCE) for Schools – nivelul B2
Cei care obțin certificarea First cunosc engleza la un nivel intermediar-avansat, pot comunica cu încredere în timpul unei călătorii, pot studia în engleză și pot conversa cu persoane de alte naționalități.
Candidații la certificare trebuie să scrie două texte: un eseu de 140-190 de cuvinte și un text la alegere între un articol, e-mail, scrisoare, recenzie sau poveste. Examenul mai testează capacitatea de participare la o conversație pe diverse teme și exprimarea fluentă.
Examenul Cambridge în România
Dacă ai un copil în România și vrei să dea un examen Cambridge în 2023, iată pașii pe care ar trebui să îi urmezi:
- Informează-te: Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să te informezi despre diferitele tipuri de examene Cambridge disponibile pentru copii, cum ar fi testele Young Learners (Starters, Movers, Flyers), KET (Key English Test) for Schools, PET (Preliminary English Test) for Schools, sau FCE (First Certificate in English) for Schools.
Ca să fie mai ușor, poți începe cu informațiile de mai sus.
- Găsește un centru de testare: Examenele se desfășoară doar în centre autorizate, iar în România sunt nouă. Aici găsești lista centrelor de examinare Cambridge și poți vedea care este cel mai apropiat de tine.
Există diferite sesiuni la care îți poți înscrie copilul, din martie până în decembrie, în fiecare an.
- Înscrie-l la examen: Procesul de înscriere poate varia de la un centru la altul, așa că cel mai bine este să contactezi centrul direct sau să vizitezi site-ul lor web pentru informații detaliate despre termenele de înscriere și taxele de examinare.
- Pregătirea pentru examen: Cambridge oferă o mulțime de resurse pentru pregătirea pentru examenele lor, de la modele de examen Cambridge și până la materiale de ascultare care pot fi adesea găsite online.
De asemenea, poți lua în considerare înscrierea copilului la cursuri de limba engleză online, dacă vrei să îl pregătești sub îndrumarea unui profesor. Află de ce este benefic acest lucru de la Adrienne Landry, profesor și metodolog, în video-ul de mai jos:
- Susține examenul: Asigură-te că ajungi la timp și că ai cu tine orice documente sau materiale ai nevoie, cum ar fi un act de identitate sau confirmarea înscrierii celui mic.
- Așteaptă rezultatele: Durata așteptării poate varia, dar centrele de examinare îți pot oferi informații despre când să te aștepți la rezultate.
- Primește certificarea: Dacă trece examenul, va primi o certificare Cambridge, care este recunoscută internațional, nu expiră, și poate fi un avantaj pentru studiile viitoare ale copilului tău.
Obținerea unei certificări în urma unui examen Cambridge, de la o vârstă fragedă, este importantă nu doar pentru că sporește încrederea copiilor în abilitățile lor de comunicare, dar le și deschide uși către oportunități educaționale și profesionale în viitor. Tu ce nivel de engleză crezi că are copilul tău?