Memoria este un “mușchi” care trebuie antrenat în mod constant, altfel își pierde din capacitate. Acest lucru este valabil și când vorbim de memoria la copii, nu doar în cazul adulților. De aceea, pe bună dreptate, părinții caută deseori informații despre îmbunătățirea memoriei la copii și sfaturi practice despre memorie și concentrare.
Dacă și tu ești unul dintre părinții interesați de subiectul dezvoltării memoriei la copii, află că ai la îndemână numeroase tactici și abordări care te pot ajuta în demersul tău. Mai mult decât atât, poți oricând apela și la ajutorul unui profesor de engleză, de exemplu. Studierea limbilor străine are rezultate foarte bune în dezvoltarea memoriei la copii.
Dar până să ajungem la sfaturi practice, vom răspunde la cele mai frecvente întrebări ale părinților atunci când vorbim despre memorie și concentrare la copii.
Ce este și când se formează memoria copilului?
Ei bine, memoria este definită ca un proces cognitiv, o proprietate a materiei vii, prin care este asigurată memorarea, păstrarea și reactualizarea prin recunoaștere și reproducere a informațiilor și emoțiilor.
„Primele amintiri se formează în preajma vârstei de trei ani. Memoria la copiii de vârste mici are scopul de a satisface trebuințele imediate, nu e un proces atât de complex. E important să știm că sunt diferențe vizibile atunci când vorbim despre un copil în vârstă de doi ani sau unul de patru”, explică Andrei Dumitrescu, psihopedagog și consilier educațional.
Care sunt formele memoriei și la ce ne ajută să le știm?
Cu cât cunoaștem mai multe lucruri despre memorie la copii, putem să îi înțelegem mai bine pe cei mici și să identificăm din timp eventualele probleme. Formele memoriei în funcție de durata păstrării informațiilor sunt:
- Memoria de foarte scurtă durată sau memoria senzorială.
- Memoria de scurtă durată (imediată) sau memoria de lucru la copii.
- Memoria de lungă durată.
În ceea ce privește clasificarea memoriei în funcție de intenție și context, avem:
- Memoria involuntară– atunci când persoana nu are scopul de a memora, păstra și reactualiza informația.
- Memoria voluntară- atunci când persoana are intenția de a memora, păstra și reactualiza informația.
Cum testăm lipsa de concentrare și memorie la copiii mici?
Andrei Dumitrescu ne explică: „În ceea ce privește lipsa de concentrare, e important să observăm cât timp reușește să stea în sarcină un copil. Adesea poate sau nu poate să termine ce a început? Schimbă extrem de repede activitățile? E foarte ușor de distras? Sunt semne la care trebuie să fim atenți.
Cât despre memorie, pentru un copil de trei sau patru ani e firesc să uite lucruri nesemnificative. Încearcă să îl provoci cu un truc de magie, de exemplu, și ascunde-i o jucărie. Arată-i procesul și repetă-l cu el. Observă dacă își amintește sau nu trucul peste două zile.”
Pentru că memoria la copii este influențată și de afectivitate, dacă îi place e posibil să rețină mai ușor și să mai vrea încă o dată să vadă jocul și explicația. „Așa observăm dacă reține sau nu aspecte importante pe termen mai lung. Jocurile au și rolul de a crea un mediu sigur de învățare, cum ar fi o regulă, un proces cu etape distincte, și sunt un bun prilej de observație pentru părinte”, mai adaugă specialistul.
În cadrul cursurilor de engleză pentru copii începători, profesorul își poate da seama foarte rapid de memoria de lucru la copii, de exemplu. Astfel, el va putea colabora cu părintele pentru o abordare a eventualelor probleme. Dacă părintele sau cadrul didactic observă lipsa de concentrare și memorie la copil, cel mai bine este să apeleze la sfatul unui specialist în domeniu pentru o analiză mai aprofundată.
Cum poate ajuta un specialist îmbunătățirea memoriei la copii?
„Depinde de ce se potrivește mai bine pentru fiecare copil, la ce reacționează. Poate fi o lectură activă sau diverse activități de art-terapie. Încurajez discuția cu un specialist pentru că el va alege metodele potrivite și pentru a nu pune etichete de diagnostic doar pentru că vedem un copil energic sau care nu reține lucrurile așa cum ne dorim noi.
Este recomandat să observăm dacă există un grad ridicat de impulsivitate, dacă regulile sunt încălcate frecvent și există o reală dificultate în respectarea lor, dacă detaliile sunt greu de reținut și organizarea unor activități este perturbată. În aceste cazuri, cel mai indicat ar fi să vă îndreptați spre o opinie avizată”, sugerează psihopedagogul.
Memoria și concentrarea la copii sunt extrem de importante în obținerea progresului academic și chiar a adaptării sociale. Dacă un deficit cognitiv afectează procesele de învățare, părintele trebuie să intervină la timp. „Cu cât antrenezi mai bine cele două aspecte cu atât crești probabilitatea de a avea un progres și un parcurs academic bun”, spune Andrei Dumitrescu.
Specialistul va realiza o evaluare psihologică printr-o serie de teste specifice prin care va identifica problema și cauzele ei. În funcție de natura problemei, este recomandat lucrul cu psihologul pe termen lung pentru remedierea acesteia.
„Părintele nu trebuie să se sperie de această abordare. Specialiștii sunt aici ca să ajute, așa că dacă este necesară și intervenția unui psihiatru, neuropsihiatru, terapeut ori un psihopedagog, doar după o evaluare complexă se poate stabili traseul intervenției. Dar primul pas este să ne îndreptăm spre o evaluare psihologică și apoi să urmăm recomandările în cazul în care observăm lipsa de concentrare și memorie la copii”, explică Andrei Dumitrescu.
Cum îmbunătățim memoria și concentrarea copilului practic?
O serie de factori influențează memoria și concentrarea copilului, indiferent de vârsta la care se află. Părintele trebuie să fie atent la acești factori și să fie pregătit să o ia pas cu pas. O abordare sănătoasă în grija față de dezvoltarea memoriei la copii începe cu o bază alcătuită din:
- O alimentație sănătoasă.
- Mișcare în aer liber.
- Somn de calitate.
- Un program zilnic adecvat etapei de dezvoltare în care se află cel mic.
„Totul trebuie făcut cu atenție. Dacă tragem linie la finalul unei zile și constatăm că am alergat de la o activitate la alta și copilul ne răspunde tot mai des cu <Sunt obosit!> la întrebarea clasică <Ce faci?>, înseamnă că trebuie să ne punem un semn de întrebare. Suprasolicitarea nu duce la nimic bun, nici pentru copil, nici pentru părinte, și poate avea consecințe asupra echilibrului psiho-emoțional”, sfătuiește specialistul.
Cel mai bine este să folosim abordări practice pentru îmbunătățirea memoriei copiilor. Iată care sunt acestea și cum te-ar putea ajuta în lucrul cu copilul tău:
1. Povestim și repetăm!
Alătură-te celui mic atunci când învață o poezie. Repetați împreună într-o manieră distractivă, fără presiune. Poți discuta cu el și alte teme pe care le are de la grădiniță sau școală și nu te concentra pe rezultate. Important este ca aceste activități să aibă loc mai întâi într-un mediu relaxat și vor fi folositoare dezvoltării memoriei la copii.
„Nu-i bai dacă la început nu avem cele mai bune rezultate. Continuăm cu o discuție despre un eveniment la care am fost împreună și punem întrebări deschise, sprijinim activ copilul să își amintească. Îi oferim indicii și punem accent pe aspectele importante din discuția noastră. Ținem cont că memoria este plastică. Adică e posibil uneori să mai apară ceva în plus sau să dispară anumite elemente cu desăvârșire din povestire! Dar suntem partenerul de discuție și îl sprijinim, nu îl interogăm,” sugerează Andrei Dumitrescu.
2. Îi organizăm programul zilnic
Ajută-l să se organizeze atât în ceea ce privește orarul zilei, cât și în susținerea activităților. Rutina poate fi de ajutor dacă are câteva puncte centrale după care copilul să se ghideze pe parcursul zilei, dar și dacă o folosim în ceea ce privește organizarea propriu zisă a spațiului.
„Eliminăm stimulii inutili și limităm timpul petrecut în fața ecranelor. După cum este normal, o cameră plină de jucării s-ar putea să fie mult mai atractivă pentru copil decât exercițiile sau temele care necesită un efort susținut”, explică specialistul.
Dar pe lângă aceste metode care țin de rutina zilnică, puteți încerca împreună și o serie de jocuri de memorie pentru copii.
4 jocuri de memorie pentru copii
1. Cititul cărților
Printre cele mai importante metode pentru dezvoltarea memoriei la copii se numără cititul cărților, o activitate care poate fi începută de la vârste foarte mici. Dacă în primul an de viață îi arătăm cărți pentru bebeluși cu pagini frumos colorate, în timp, puteți ajunge împreună să fiți „de-ai casei” în biblioteca din oraș. Ca să și aveți succes cu această metodă, e bine să îi limitați timpul de ecran pentru activități distractive.
Și un curs pentru a învăța engleza pentru copii online poate fi o idee bună. Profesorul nativ cu care va parcurge lecțiile va crea un cadru educativ interactiv ce îi va aduce mai multe beneficii în dezvoltarea memoriei copilului. Mai mult decât atât, biblioteca celui mic se va putea îmbogăți după aceea și cu cărți în limba engleză.
2. Gătitul sau alte activități casnice
Poate fi o idee foarte bună ca tu și cel mic să gătiți împreună. Vezi dacă poate ține minte ingredientele și participa activ la modelarea aluatului pentru biscuiți, de exemplu. Și să faceți ordine prin casă împreună implică memoria și concentrarea copilului, mai ales când trebuie să își pună jucăriile la locul lor.
„Implicarea unui copil în diverse activități pe care le facem în casă poate fi nu doar un factor de responsabilizare, ci și unul care ajută îmbunătățirea memoriei la copii. Depinde foarte mult de felul în care îl însoțim în susținerea activității”, explică psihopedagogul.
3. Jocuri de memorie pentru copii tip boardgame, adaptate vârstei
Întotdeauna e bine să ții cont de vârsta copilului și să adaptezi jocurile de memorie pentru copii.
„Dacă pentru un copil de doi ani e stimulant să ascunzi o jucărie sub o hârtie, pentru un copil de cinci ani nu mai e la fel. Din fericire, există o ofertă variată de boardgames pe piață adaptate fiecărei vârste în parte”, explică Andrei Dumitrescu.
Părinții pot alege jocuri de memorie pentru copii de 3 ani prin care aceștia pot grupa forme pe tabla de joc. Peste un an, e bine să achiziționeze jocuri de memorie pentru copii de 4 ani. Un astfel de joc este „Păcălici”. Iar când vor căuta jocuri de memorie pentru copii de 6 ani, „Nu te supăra, frate!” este o alegere clasică de generații.
4. Jocuri de memorie pentru copii online
Există o varietate largă de jocuri de memorie pentru copii online, cu toate acestea, ele trebuie combinate cu variante clasice care presupun o mai mare interacțiune cu familia.
„E bine să ținem cont de faptul că implicarea mai multor simțuri crește șansele pentru un rezultat mai bun. Iar dacă avem de gând să apelăm la varianta online, să ținem cont dacă aplicația e recomandată pentru vârsta copilului și care e timpul pe care îl petrece acolo.
Oricât de bun ar fi un joc sau o aplicație în acest sens, să nu uităm că beneficiile jocurilor clasice sunt mai extinse și în plan socio-emoțional. De aceea, timpul petrecut în online e recomandat să fie limitat în acord cu etapa de dezvoltare. Astfel, e important să fim foarte atenți la ce, cum și cât utilizează copilul online-ul. Îndrumarea și supravegherea sunt la fel de importante”, spune psihopedagogul.
Dar chiar dacă cei mici sunt diferiți, atunci când ne gândim la o dezvoltare echilibrată a memoriei și concentrării la copii, portretul este mai simplu decât poate ne imaginăm.
„Un copil echilibrat reușește să își organizeze la un nivel bun obiectele din cameră, activitățile, poate să susțină acțiuni adaptate și potrivite etapei de dezvoltare, rămâne în sarcină un timp rezonabil, poate participa activ la o povestire despre ce s-a întâmplat în urmă cu puțin timp, ieri sau acum câteva luni.
Firesc ar fi și pentru noi să înțelegem că atunci când primim un feedback de la un profesor sau un alt părinte referitor la anumite dificultăți pe care le-au observat, să fim deschiși și să acceptăm că uneori e indicat să consultăm un specialist”, concluzionează Andrei Dumitrescu.
Alege cursurile de engleză pentru copii de la Novakid dacă te preocupă și pe tine dezvoltarea memoriei la copii. Prima lecție e gratuită și poți participa și tu alături de cel mic, să vedeți împreună cum este materia abordată și care sunt beneficiile ei.
Află mai multe despre conceptul lecțiilor Novakid de la Adrienne Landry, profesor și metodolog, în video-ul de mai jos: