Știai că aproape 15% din oamenii de pe mapamond au dislexie? Ei bine, se pare că dislexia poate afecta pe oricine, indiferent de limba pe care o vorbește sau țara în care se află.
Dar cel mai important lucru de lămurit atunci când începem să discutăm despre dislexia la copii este că nu vorbim de o boală sau dizabilitate. Dislexia este o tulburare de învățare care se manifestă prin dificultăți de citire. Acest lucru se întâmplă din mai multe cauze, printre cele predominante fiind problemele de identificare ale sunetelor și a felului în care acestea se raportează la litere și cuvinte.
Un alt aspect esențial de menționat este că persoanele cu dislexie sunt dezvoltate absolut normal, sunt inteligente și nu au probleme de natură oftalmologică. Mai mult decât atât, dislexia la copii poate fi compensată de alte aptitudini la care cel mic să exceleze, cum ar fi creativitatea și originalitatea.
Cu puțină implicare însă, dislexia la copii poate fi depășită cu metode de învățare interesante și distractive!
Metode de învățare pentru copiii dislexici
- Cărțile audio – Audiobooks
Cititul cu dificultate este principala problemă în dislexia la copii, așa că ascultarea cărților audio ar putea să trezească interesul. O astfel de activitate ajută la extinderea vocabularului și îi dezvoltă înțelegerea auditivă. În acest fel, copilul nu doar va cunoaște mai multe expresii, dar va învața și să descifreze cuvintele noi mult mai repede și într-un mod mult mai distractiv. De asemenea, părintele îi poate citi cu voce tare.
- Muzica
Orientarea estetică și creativitatea sunt adesea remarcate printre trăsăturile de personalitate ale copiilor dislexici. Lecțiile de muzică nu numai că evidențiază punctele forte ale copilului în general, dar contribuie și la dezvoltarea auzului fonemic. O serie de studii au confirmat că procesarea vorbirii și a muzicii are loc în aceleași zone ale creierului. Aceste zone sunt responsabile de mecanica vorbirii, de căutarea corespondenței între sunete, simboluri și combinațiile lor complexe.
„La Novakid, folosim metoda Reading Through Phonics atunci când învățăm engleza copiii. Îi ajută să potrivească litera cu sunetul. În prima etapă, copiii învață separat sunetele principale, iar în cea de a doua, învață să facă diferența între sunetele din cuvinte și citesc cuvinte separate, iar abia apoi învață să citească fraze, propoziții și texte. Aceste exerciții de citit pentru copii îi ajută să asimileze și cuvinte necunoscute pe viitor!”, a spus Adrienne Landry, director conținut educațional la Novakid.
- Desenatul
Capacitatea copiilor cu dislexie de a gândi în imagini este deosebită și contribuie foarte mult la succesul lor în domeniul artei. Un copil dislexic poate depune un efort mare pentru a citi un capitol dintr-un manual de mai multe ori fără să reușească să rețină informația. Dar, dacă ia un creion și desenează cuvintele și propozițiile, poate chiar să creeze o hartă a informației care devine astfel mult mai tangibilă.
„Gândirea asociativă a unui copil este implicată 100% și tot timpul în cadrul procesului de învățare. Aceasta îl ajută să memoreze rapid materia pe care o învață, dar și să și-o amintească”, a spus Adrienne Landry.
- Învățarea prin activități de comunicare
Se pare că studiul limbii engleze cu profesor nativ, fără traducător, este metoda cea mai eficientă de învățare pentru toți copiii, inclusiv pentru cei cu dislexie.
„Mimica, gesturile și imaginile ajută profesorul și elevul să se înțeleagă. O astfel de engleză, netradusă, pătrunde mai bine în subconștient. Însă, încercările repetate de a citi cuvinte necunoscute îl pot obosi pe cel mic și, eventual, acesta își va pierde interesul”, a comentat Adrienne Landry.
Cunoaște-o pe Adrienne Landry în video-ul de mai jos și află mai multe despre conceptul ce stă în spatele lecțiilor online de limba engleză Novakid:
Cu toate că oamenii de știință nu au găsit un remediu clar pentru această tulburare, evaluarea din timp a copilului, alături de o abordare susținută prin tehnici de învățare precum cele menționate, aduce rezultate foarte bune în dezvoltare. În lipsa unei conștientizări a dificultăților prin care trece copilul, stima de sine și parcursul la învățătură pot fi afectate.
Primele simptome în dislexia la copii
Părintele poate identifica semnele dislexiei la copiii mici, după cum urmează:
- Începe să vorbească mai târziu decât ceilalți copii.
- Cuvintele noi îi intră greu în vocabular.
- Inversează sunete sau confundă între ele cuvintele care sună la fel.
- Nu își amintește ușor literele, numerele sau numele culorilor.
- Nu reușește să rețină rime.
Mai mult decât atât, mulți copii cu dislexie, aproximativ 25-40%, suferă și de tulburarea de hiperactivitate si deficit de atentie (ADHD) și invers, aproximativ 25% dintre copiii cu ADHD tind să aibă și dislexie.
Odată cu vârsta, toate aceste probleme pot căpăta amploare dacă nu sunt abordate la timp. Însă, cu metodele de învățare pentru dislexici potrivite, atenție și motivație, majoritatea pot învăța cu succes orice.
Dacă vrei să afli mai multe despre engleza pentru copii de grădiniță și alte metode de învățare originale create de profesorii Novakid, explorează și canalul de YouTube Novakid.